|
Anexa 1. la Condiţiile Generale de Contractului
Aceasta Anexă face parte integrantă din Condiţiile Generale de Contract WLS. în vigoare.
Cumpărătorilor înregistraţi în sistem WLS. este posibil obţinerea comisionului cu următoarele condiţii. Cumpărătorul înregistrat în sistem WLS este îndreptăţit, dar nu este obligat ca să recomandă sistemul WLS terţelor persoane, cumpărătorilor posibili. Dacă prin site-ul personal al Cumpărătorului se înregistrează 5 (cinci) cumpărători noi în sistem WLS – indiferent dacă aceşti Cumpărători noi s-au înregistrat pe baza recomandării Cumpărătorului deja înregistrat sau în lipsa acestei recomandări – Cumpărătorul înregistrat devine îndreptăţit la comision. Pe acel cumpărător care a îndeplinit această condiţie î-l numim „ Distributor”. În sistem WLS.numai Distributorul are posibilitatea de a obţine comision. Clasificarea de Distributor nu se pierde, este statut definitiv, cu excepţia cazului cînd raportul juridic de cumpărător al Distributorului se încetează în baza pct.7 al CGC. Condiţiile clasificării de Disributor trebuie îndeplinit numai o singură dată, şi din momentul în care cel de al cincelea cumpărător s-a înregistrat pe site-ul Cumpărătorului, se deschide dreptul la comision.Condiţia plăţii Comiosionului este ca la data scadenţei achitării comisionului Cumpărătorul să aibă Card Discount, şi comisionul dat să depăşească 20 EUR ( douăzeci EURO).
Plata Comisionului se face pe Card Master TransferWise WLS, conform regulilor stabilite în CGC (Dreptul la schimbare este menținut de WLS). Măsura şi modul de calcul se poate citi în continuare din prezenta anexă 1.
Nota explicativă:
- Comision: suma cuvenită Distributorului pe baza condiţiilor stabilite în prezenta anexă
- Registraţie : este procedura care se realizează numai pe cale electronică, numai prin site-ul WLS, cuprinzînd complectarea formularului de înregistrare, cunoaşterea şi acceptarea CGC, Card Discount şi plata Service Pack, pe baza căruia WLS ia în evidenţă pe Cumpărător, şi un automat î-l aşează în matrice pentagonală WLS pe baza principiului algoritmic publicat în prezenta anexă .
- Cumpărător Nou: persoana înregistrată recent în sistem WLS fără recomandare
- Distributor: acel cumpărător pe al cărui site-ul personal s-au înregistrat cinci Cumpărători noi
- Matrice proprie: ca parte a matricei pentagonală, locuri deschise la şapte nivele cu cinci puteri, pornit de la un anumit cumpărător
- Matrice pentagonală: în scopul evidenţierii comisionului la care sint îndreptăţiţi totalitatea Cumpărătorilor sistemului WLS aşezate la locuri suprapuse cu cinci puteri
- Automat: funcţionarea algoritmică, fără participarea omului, pe baza principiului publicat în anexă
- Nivel: în cadrul matricei rindul cu locuri alăturate suprapuse la cinci puteri
- Ramură: totalitatea locurilor formate din continuitatea şi încărcarea unuia din cinci locuri deschise în matrice proprie a Cumpărătorului înregistrat
Matrice pentagonală cu scop de evidenţa Cumpărătorilor inregistraţi în sistem WLS şi îndrepăţiţi la comision aşa funcţionează, că sub locul de găzduire al fiecărui Cumpărător nou înregistrat se deschid alte cinci locuri noi asemănătoare. Un Cumpărător nou după incheierea Contractului cu WLS. ocupă un astfel de loc în matrice cu ocazia înregistrării. Cursul încărcării matricei propriu în cadrul Office Web propriu sub eticheta „ Matrice Proprie”se poate vedea cu ajutorul unui tabel pină la şapte nivele. Sub aspectul înfiinţării comisionului aceste şapte nivele contează.
WLS în favoarea Distributorului în matrice proprie ţine evidenţa Comisionului după înregistrarea Cumpărătorilor la 7 (şapte) nivele. Valoarea Comisionului în fiecare an calendaristic este 3,5 (trei şi jumătate) EUR după fiecare Cumpărător înregistrat în matrice proprie.
Pe fiecare Cumpărător nou înregistrat un automat î-l aşează în baza algoritmului următor: ori în matrice Cumpărătorului care l-a recomandat, ori in lipsa recomandantului, în matrice pentagonală pornind din sus în jos, în aşa fel ca să fie format o maximă densitate.
Algoritmul aşezării în matrice al Cumpărătorului Nou:
-automatul în matrice dată aşează pe Cumpărătorul Nou înregistrat în aşa fel, ca acesta să ajungă pe ramură cu cei mai puţini înregistraţi. În caz de egalitate Sistemul încarcă matrice din stinga în dreapta.
Cumpărătorul la aşezare în matrice proprie nu are posibilitate de dirijare.
În sistem WLS comisionul se calculează după saturaţia matricei proprie al Cumpărătorului înregistrat. Pe baza acestuia în matrice proprie al Cumpărătorului înregistrat pot rezulta, şi achitat următoarele comisioane maxime:
1.nivel- 5 locuri,care 5x3,5 EUR,adică 17,5 EUR comision
2.nivel- 25 locuri,care 25x3,5 EUR,adică 87,5 EUR comision
3.nivel- 125 locuri,care 125x3,5 EUR,adică 437,5 EUR comision
4.nivel- 625 locuri,care 625x3,5 EUR,adică 2187,5 EUR comision
5.nivel- 3125 locuri, care 3125x3,5 EUR,adică 10937,5 EUR comision
6.nivel-15625 locuri,care 15625x3,5 EUR,adică 54687,5 EUR comision
7.nivel-78125 locuri,care 78125x3,5 EUR,adică 273437,5 EUR comision
Astfel din matrica la şapte nivele comisionul total posibil de cîştigat : 341792,5 EUR
Pe anul calendaristic în favoarea Distributorului posesor al Cardului Discount WLS, comisionul acumulat şi ţinut în evidenţă minimal 20 EUR (douăzeci de EURO) se virează în mod regulat lunar pe cont TransferWise Master Card.
Anterior clasificării de Distributor, sau la existenţa acestei clasificări dar în lipsa Cardului Discount pe anul calendaristic respectiv, comisionul acumulat WLS ţine continuu în evidenţa, şi aceasta poate fi văzut de Cumpărătorul înregistrat în Oficce Web propriu sub eticheta „Matrice Proprie”. În lipsa obţinerii Cardului Discount pe anul curent, discountul acumulat şi ţinut în evidenţă în anul respectiv nu poate fi plătit. În acest caz discountul se radiează automat cu data de 31 decembrie al anului respectiv.
Discountul acumulat, ţinut în evidenţă aparţinător unui an calandaristic ne ridicat, dacă nici în anul calendaristic următor nu se ridică, atunci în anul ce urmează cu 31 decembrie se radiează. După anul calendaristic următor, ridicarea comisionului este condiţionat de obţinerea Cardului Discount şi service Pack. In cazul denunţării imediată al contractului Cumpărătorul pierde dreptul la comisionul neridicat.
WLS este îndreptăţit ca să modifice unilateral prezenta anexa 1 al CGC, dacă schimbarea actelor normative, situaţia economică de piaţă se schimbă radical, schimbarea semnificativă în indicele de inflaţie, schimbarea semnificativă a cursului valutar EUR sau schimbarea esenţială a caracterelor resurselor client justifică acest lucru.
|